Cum în acest an românii s-au bucurat de o mini-vacanţă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că zilele declarate libere de către Statul Român odată cu celebrarea lui 1 iunie au fost legate cu cele de Rusalii, acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în 2018.
Şi nu numai atât, pentru că dacă autorităţile vor decide acest lucru, românii ar putea avea anul viitor chiar şi mai multe zilele libere decât au avut în 2017. Asta deoarece în 2018, ziua de Rusalii va pica duminică, pe 27 mai, iar lunea imediat următoare ar putea fi declarată tot zi liberă. Totodată, ar urma şi ziua de 1 iunie, iar mini-vacanţa s-ar putea transforma în una de nouă zile.
Rusaliile sau Cincizecimea, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Înălţarea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, fiind cunoscută şi ca ziua întemeierii Bisericii, când s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni. Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli.